In fine, s-a nascut cinematografia romaneasca!


“Boogie”, de Radu Muntean. Este primul film romanesc neromanesc. Este primul film romanesc dupa ‘89 construit nu pe teme sociale, nu pe subiectul securistilor ticalosi, nu despre mizeria din Romania. Este filmul de care aveam nevoie ca de aer: fara ambitii intelectualisto-psiho-metafizice, fara metafore absconse varate in film din cauza disperarii de a fi laudat de critici. Pentru ca avem nevoie disperata de filme politiste, comedii, filme horror, de actiune sau de aventuri. Pana nu vom invata sa facem filme pentru public, nu vom avea cu adevarat o cinematografie, iar situatia va fi ca in prezent: avem mari regizori, mari actori, in general mari cineasti – dar cinema, nope!

In general filmele romanesti sunt ca niste skydiveri care se arunca de pe varful Omu cu o ghiulea legata de picior: fac asta din distractie si se si pricep s-o faca, dar apasatoarea dorinta de a produce direct un “mare film”, un film “de arta”, mustind de metafore si puneri in abis, ii face sa rateze un zbor minunat si sa se prabuseasca intr-o prapastie de unde nu vor mai iesi niciodata. “Boogie” insa nu face sporturi extreme; “Boogie” este un atlet care alearga pe stadion, pur si simplu un film despre relatia dintre sot si sotie, dintre responsabilitatea de sot si tata in conflict cu dorinta inca nestinsa de distractie cu prietenii, atribuita in general tinerilor sub 30 de ani (de altfel gresit, dupa cum vedem si-n film, daca nu cumva stim deja din viata). “Boogie” e de asemenea primul film care ar fi putut fi foarte bine american, frantuzesc sau uruguayan. Nu conteaza ca se intampla in Romania; nu exhibam specificul national, nu demontam mecanismul sufletului valah, nu facem radiografia societatii dambovitene. Nu este un film despre tinerii romani de 30 si ceva de ani care s-au casatorit dar inca ar mai petrece, ci pur si simplu despre tinerii de 30 si ceva de ani care s-au casatorit dar inca ar mai petrece.

Si calitatile continua: absolut toti actorii au jucat de senzatie (mentiuni speciale pentru mereu excelentul Mimi Branescu si pentru incredibil de amuzanta Roxana Iancu), dialogurile sunt chiar extraordinare, se rade copios (mai rar la noi!) si nu este plictisitor nicio secunda. In fine, pentru amatorii de metafore, “Boogie” are chiar si asa ceva, vreo cateva bucati, cat sa fie bine.

De mentionat si voluptatea cu care scenaristii si-au pus personajele sa pronunte raspicat nume de branduri, contrar tendintei actuale – justificata legal, dar in ultima instanta lipsita de minte – de a elimina, pana la absurd, rostirea acestora la televizor. In general nu am privit cu ochi buni miscarea dinspre publicitate spre cinema, totusi iata ca in acest caz s-a dovedit a avea si efecte pozitive.

Ca minusuri (care insa sunt infinit mai putin importante decat calitatile sale), enervantul compromis facut criticii (adica eterna si paguboasa lipsa de incheiere, de final, de concluzie, care se pare ca stampileaza automat filmele cu „Gata, are valoare artistica, pentru ca nu face concesii ieftine”), in general paradoxala lipsa de sens a filmului (mi-a parut mai mult a fi un episod bun dintr-un serial), precum si distribuirea Anamariei Marinca – care joaca dumnezeieste, dar parca era supracalificata pentru rol.

Mi-ar placea ca acesta sa fie inceputul unei frumoase prietenii – intre cineastul roman si spectatori. Inceputul a fost facut…

~ de veutzu pe 10 Decembrie 2008.

7 Răspunsuri to “In fine, s-a nascut cinematografia romaneasca!”

  1. mie mi s-o parut o mare pierdere de timp filmul asta… cu parere de rau o zic, pentru ca radu muntean e un mare regizor si un om care merita tot respectul (am avut bucuria sa-l cunosc si reintalnesc de cateva ori bune).

  2. Doar ca o opinie pur personala, Radu Muntean e un mare regizor de reclame. Primele lui lungmetraje au fost OK, insa Boogie mi s-a parut primul lui film adevarat. Dar, desigur, cred ca inteleg de ce Boogie poate fi socotit pierdere de timp😉 Probabil insa exact asta mi-a parut la el: n-a vrut sa demonstreze nimic, n-a vrut sa fie „film de arta”, ci doar entertainment…

  3. Stai aşa…relaţiile interumane, mai ales cele din interiorul familiei, nu sunt teme sociale?
    În rest, sunt de acord cu majoritatea observaţiilor tale şi regret că un astfel de film este socotit o pierdere. Probabil că da…nu îl are nici pe Stallone să ucidă trei oraşe şi nici pe Arnold, să dea cu butucul în cap la extratereştri.

  4. Corect, domnu Joey😉 Stii insa la ce teme sociale ma refeream: securisti, aurolaci, politicieni jegosi, racile comuniste…

  5. „Doar ca o opinie pur personala, Radu Muntean e un mare regizor de reclame.”

    ai dreptate😉

  6. @demaio

    noah, nu crezi ca speculezi?
    daca eu n-am simtit acel entertainment de care vorbeste veutzu, asta inseamna ca pot „simti” doar pumnii si numele sonore de hollywood?😛

  7. […] Olanda sau Kiribatu. Fara securisti, fara mizerie, fara “mah” la fiecare trei cuvinte. Boogie a fost unul dintre aceste filme rare, iar Eu cand vreau sa fluier, fluier, altul. Iata un scurt […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: