Ep. 1: La Grasu


(Din seria Itinerarii spirituale: Bucurestiul de altadata. Carciumile din parcul IOR)

Sa v-o zic pe-a dreapta: in definitiv, La Grasu era o bomba infecta! La Grasu facea ca orice birt satesc sa para un adevarat Bamboo. Inauntru nu aveau loc decat vreo doua mese, iar cele de afara erau din fier, ruginite ca vai mama lor, cu garnitura de scaune de metrou. Daca ploua, in jurul terasei aparea mlastina. Toaleta era o notiune fantasmagorica. Maturatul era tabu. Intr-o seara de neuitat, un magnific sobolan la ‘fo doua oca intregi a cazut din pom chiar langa Văru, care a jurat ca nu mai calca pe acolo.

Bineinteles insa, s-a intors, pentru ca La Grasu prezenta si aspecte pozitive. Si nu ma refer la cele de genul clipei in care pata de rugina de pe masa seamana perfect cu harta Vamii Vechi, cu toate terasele marcate miraculos pe ea (de la peste 1,5 la mie, si prietenii stiu despre care mie e vorba), sau cand iti dai seama ca, in pofida evidentei ca stai la masa cu niste necunoscuti, cel mai probabil niste betivi neispraviti, ii iubesti sincer, pe ei si toate fapturile Pamantului (peste 2 la mie).

Dar evoc senzationalele apusuri, de neintalnit nicaieri altundeva in Bucuresti intre blocuri, cand soarele poleia pomii din parc, scalda totul intr-o lumina ruginie calda si lumina in cel putin cinci culori pastelate norii alungiti catre rasarit, iar noi ne simteam ca la munte. Stateam la o masa ca de tortura si pe un scaun smuls din statia de metrou Titan, dar simteam pur si simplu maretia naturii si farmecul montan.

Evoc si atmosfera placuta, familiala, care se instala pe terasa in ciuda conditiei materiale jenante a stabilimentului. Jur ca acolo te puteai simti mai bine decat in multe alte terase cu pretentii.

Evoc, inevitabil, si muzica, adesea “de-a noastra”, probabil si datorita faptului ca La Grasu era frecventat mai ales de iubitori ai muzicii rock – desi vedeai acolo si familii cu copii, uneori cate un cocalar, alteori pe Radu de la Voua cu baietelul lui supranumit Axinte (“Hai, mah, nu-i mai zice asa, ca se invata!”, protesta mama celui vizat), in general o buna reprezentare socio-profesionala a populatiei. Totusi, pentru strictetea cercetarii, trebuie sa precizam ca, pe langa clientii care frecventau terasa, mai erau si clientii care nu frecventau terasa – ci care, in adancul sufletului, am avut mereu impresia ca locuiau acolo. Ei erau membrii fondatori sau, daca nu, macar sponsorii statornici ai vilei pe care si-o fi ridicat-o Grasu din banii bauti acolo de noi: de pilda Aditza, Nicu sau Ou’… In fine, evoc, si mai ales invoc!, preturile de la Grasu, care batjocoreau deschis concurenta. Ah, prietenoasa bere Golden Brau la 10.000 de lei sticla: ieftina, buna si usor de calculat pretul dupa ce bifai sapte-opt bucati!… Oh, incantatorul Kokartz faurit savant din vodca si Garrone, la numai 40.000 de lei intregi!…

Pe de alta parte, desi putea fi perceputa de catre observatorii neatenti drept o simpla carciuma-n parc, La Grasu era si o adevarata universitate. Aici persoanele insetate, bineinteles de cunoastere!, isi puteau imbogati bagajul de cunostinte, deoarece era un mediu propice cercetarilor din cele mai diverse domenii. Astfel, La Grasu era partzial observator astronomic (aici s-a studiat eclipsa totala din 1999. Neavand la indemana cioburi, lumea s-a uitat cu toata sticla, dar astea sunt detalii), partzial institut meteorologic (vremea de a doua zi putea fi cunoscuta dupa numarul de mingi de foc care coborau seara in spatele pomilor: daca vedeai una singura, a doua zi promitea sa fie o zi stearsa; daca vedeai 2-3, a doua zi urma sa fie mohorata; iar la peste 3, cine naiba se mai trezea a doua zi?!), partzial clinica de cercetari medicale (s-a studiat, de pilda, efectul alcoolului asupra vederii, mersului si relatiei cu partenera), partzial conservator muzical (discutiile se invarteau adesea in jurul muzicii, iar dupa un anumit numar de beri, teoria era pusa in practica prin slobozirea unor arpegii, arii si felurite vocalize), partzial academie de studii economice (aici invatai, de pilda, despre cash flow: cat cash este necesar pentru asigurarea unui flow neintrerupt al alcoolului; plusvaloare: cum sa vii cu 50.000 lei si sa bei 8 beri a 10.000 bucata, rezultand o plusvaloare a sedintei de 30.000 lei; active lichide versus active redundante (nenecesare): concept economic ilustrat plastic prin zicala “Bautura-i temelie, mancarea e fudulie”) etc.

In final, o amara si iluzorie consolare: de cand a disparut terasa, mi-am jurat ca daca vreodata castig la 6/49, o s-o refac, exact asa cum a fost, la scara 1/1, cu tot cu mesele de fier si gratarul lui Grasu, ba chiar o sa-l angajez si pe acesta sa serveasca in continuare in noul La Grasu. In mijlocul mall-ului Vitan!


POZITIV: apusurile, atmosfera, lumea, preturile, parcul in jur, aproape de casa, se putea bea “de afara”

NEGATIV: lipsa toaletei, lipsa clasei

PERSONALUL: adica Grasu. Era baiat-baiat si-ti luai tu berea de la el si-ti luai tu berea de la el si-ti luai tu berea de la el. Nu, nu am gresit, da-ti luai mai multe beri de la el!

BAUTURA IDEALA DE CONSUMAT ACOLO: bere Golden Brau de la terasa… si Carpaten de afara

CIUDAT: Grasu (patronul si totodata barmanul), desi era gras, urat si stirb, altfel baiat foarte bun, avea o fiica superba. In rarele ocazii cand aceasta servea in locul lui, vanzarile cresteau cu 10% (desi acest lucru nu era prea surprinzator, intrucat la Grasu intotdeauna vanzarile cresteau cu 10%!). Explicatia perfect logica cu care se incheiau aprinsele discutii pe aceasta tema era de fiecare data: daca Steven Tyler a putut face o fata ca Liv, Grasu ce cusur are?!…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Itinerarii spirituale: Bucurestiul de altadata. Carciumile din parcul IOR și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Ep. 1: La Grasu

  1. Cristi zice:

    Bai vere, te-ai decis sa ne bagi in depresii pe toti?
    Deja aseara cautam printre pozele din casa ceva „momente Kodak” din IOR, ceva apusuri de la debarcader….
    Si acum tocmai de astea vorbim… Destul de trist, cred! Toate acele momente s-au transformat acum in „clipa Negoita”.
    Stai ca poate iti pune ceva blocuri pe locul terasei „la Grasu”, de nu mai poti s-o reconstruiesti nici cu banii de la Loto…..

  2. veutzu zice:

    Veeree… Sintagma „clipa Negoitza” merita un blog intreg!
    Iar bloc in loc de Grasu n-o sa faca, pentru ca daca face, ne mutam naibii la parter si tot bem la Grasu ;))

  3. Claudiu zice:

    Prin ’95-’96 o ardeam si eu dubios cu niste rockerasi prin parc pe la IOR, dar nu stiu cum se face ca nu-mi amintesc deloc carciuma asta. Sau am amintiri vagi care rezukta din drumul cu 101 pe langa parc. Totusi, noi tot prin zona aia ne faceam damblaua, chitari, plete, inele, cercele, fete fugite de acasa, chestii, socoteli. Dar, noi ca niste adevarati liceeni faliti ce eram, consumam cu regularitate rom Jamaica si vodca de calitate indoielnica, cumparate de cele mai multe ori cu cheta din statie de la ’92 (sau ce troleu mai circula acum pe acolo). Nenea de acolo ne stia, si de cele mai multe ori, cumparam bauturi spirtoase fara ca sa avem suma intreaga achizitonarii acestor produse bahice fara de care dupa-amiezile noastre erau compromise. Si dupa ce se consumau aceste creatii ale vin-alcoolului romanesc, incepea adevarata distractie, cantau baietii Fade to Black la trei chitari de se opreau trecatorii si se uitau la noi. Acum probabil am face puscarie pentru asemenea activitati.

  4. veutzu zice:

    Pai da! Deci esti un veteran, din moment ce consumai inca din ’95; eu personal nu-mi aduc aminte daca am baut acolo inainte de ’97. Misto amintirile… si adevarat cu parnaia acum 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s