Episodul 2: La Lautari


CA SA FIE SIGURI CA LAUTARII NU SE INTORC, AU LASAT POLITIA DE PAZA

AICI A FOST TERASA. CA SA FIE SIGURI CA LAUTARII NU SE INTORC, AU LASAT POLITIA DE PAZA

(Din seria Itinerarii spirituale: Bucurestiul de altadata. Carciumile din parcul IOR)

Daca La Grasu era amplasata langa iesirea “mica” a statiei de metrou Titan, crasma pe care o evocam acum se afla imediat langa intrarea “mare”. Numele ei este necunoscut si suna probabil ceva gen Nicu & Sile Impex SRL, dar faima supranumelui – La Lautari – depasise cu mult hotarele parcului si chiar ale sectorului 3. In fiecare seara, dar nici dupa-amiezele nu puneau vreo piedica, dansau cocalarii de sarea camesuta dupe dansii in spatiul relativ redus, tapetat şic cu faianta alba. Tractirul avea si o statie unde se punea muzica de pe vreun casetofon, dar atractia centrala o constituiau, vezi bine, nebunaticii lautari care insirau hit dupa hit, de la “In the Station at Lizeanu” si “Eine Alte Frau in der Bahnhof” si pana la “Smack Me Mother With Thy Whip”.

Spectrul muzical era extrem de larg si varia de la tiganeasca la muzica rromilor. E drept, artistii experimentau indrazneti si incursiuni in domeniile populara si lautareasca (respectiv remixuri de carciuma dupa piese lautaresti, daca e posibil asa ceva). Manele nu tin minte daca am auzit, dar asta numai pentru ca inca nu sosise vremea lor.

La Lautari a fost una dintre primele terase demolate din parcul Titan, undeva in perioada 1997-1998 daca tin minte bine, cu alte cuvinte n-a prea apucat boom-ul manelelor si astfel macar o rupeau numai pe da mama cu biciu-n mine. Motivul demolarii premature (sau mult prea tarzii, dupa opinia noastra) il constituie fara indoiala galagia pe care cu justificata mandrie balcanica o produceau zilnic, sau mai bine zis sernic, clientii, lautarii, angajatii si simplii cetateni intrati la ciordit. Din pacate insa (sau din fericire, dupa opinia noastra), ocazional se canta nu numai la tambal si vioara, ci se mai interpretau de asemenea batute, tocate si fugi, pe care noi, ca neinitiati, le interpretam drept simple capete in gura, pumni in lumina ochilor si suturi in burta; probabil insa eram indusi in eroare si de faptul ca melomanii ieseau de acolo smucindu-se unul pe altul de camasile albe cu floricica la ficat si stropite cu pete rosii si adresandu-se unii altora cu formule creative pe care nu le auzeam la Ateneu. Nu trebuie sa ne fie insa rusine cu eroarea noastra, pentru ca se pare ca si politia s-a lasat inselata in mod similar, astfel prepanatia de la metrou incetandu-si existenta.

Sincer, mai multe nu stiu despre tractirul in cauza, pentru n-am intrat niciodata acolo, iar acum imi pare rau, pentru ca i-as fi putut zugravi o fresca mai vie (bineinteles, daca ieseam eu viu). Oricum, ca se asculta muzica proasta, ca iesea tambalau, ca era urata si ca mie personal nu-mi placea nu constituie insa motive pentru a fi demolata! Asa cum era, era totusi un lacas de cultura, o farama de istorie; ce, Wolfsschanze nu e acum muzeu?! Terasa La Lautari era, in definitiv, o institutie ridicata in cinstea lui Euterpe, muza muzicii si a poeziei. Ca muza, daca intra acolo, putea iesi bulanita si mamelita, ca sa nu zicem chiar necinstita in boschetii adiacenti, e alt aspect si la urma urmelor e treaba fiecarui popor cum se poarta cu muzele in carciumi.

POZITIV: demolarea

NEGATIV: galagie, muzica proasta, neamuri proaste, faianta alba

PERSONALUL: greu de zis daca domnii cu camasa alba, pantaloni de tergal si pantofi cu lira erau clientii sau chelnerii. Asa ca: nu stie / nu raspunde

BAUTURA IDEALA DE CONSUMAT ACOLO: tuica si pacat ca inca nu se inventase berea la PET

CIUDAT: terasa cu lautari se afla foarte aproape de terasa cu rockeri, La Grasu, maximum vreo 100 de metri. Totusi, in ciuda acestei amenintatoare acarciumatii, nu au existat niciodata incidente rockeristico-cocalaristice, desi nu exista nimic mai gata de scandal decat un rocker muci intalnindu-se inopinat cu un cocalar muci, in boscheti, la o diureza.

(va urma: episodul 3, The Fainted Bitch)

Anunțuri

~ de veutzu pe 4 Martie 2009.

2 răspunsuri to “Episodul 2: La Lautari”

  1. Vrem Catzeaua lesinata!!!!!!

  2. Iarasi ma vad nevoit sa fac un comentariu, ca prea ma doare inima: acolo a baut Nepotu o bere Sailer (i se paruse lui mai acatari) si, dupa ce a dat-o gata, a inceput sa numere din suta in suta ouale de gandaci de pe fundul sticlei! Ohh, tempora…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: