Episodul 4: Debarcaderul


(Din seria Itinerarii spirituale: Bucurestiul de altadata. Carciumile din parcul IOR)

Dupa La Grasu, Debarcaderul era al doilea sanctuar al artelor din parcul IOR, ca popularitate. Pe numele sau din buletin La Vaporas, ansamblul arhitectural, simplificat din ratiuni practice la numele, supranumele si ideea de debarcader, era compus, de fapt, din nu mai putin de 4 (patru) arii distincte: 1) debarcaderul propriu-zis, practic un ponton, dotat cu mai multe banci spate-n spate si o banca lunga spre apa; 2) terasa propriu-zisa dintre debarcader si cladire, care avea cateva zeci de mese; 3) cladirea in sine, cu cateva mese de baut si una de biliard, bar si toalete; 4) vaporasul propriu-zis (vaporas-vaporas), amplasat langa debarcader si pe care puteai urca pret de cateva trepte pentru a lua loc la una dintre mesele de pe teuga, duneta sau coverta vasului. (Iubitorii literelor fine vor aprecia, in constructia aparent banalei terase, procedeul de punere in abis holografica aflat la baza sofisticatului complex  lacustru pe care nici macar noi, clienti de mare angajament personal, nu-l mai sesizam intotdeauna, luandu-l eronat – ca si restul lumii – drept o prafuita crashma din Titan, frate.)

In general, aici se putea aplica dictonul “Spune-mi unde cardesti ca sa-ti spun cine esti”: de obicei (dar nu obligatoriu) pe terasa stateau familiile cu copii, neamurile proaste, cocalarii, betivii fara orizont spiritual, in general consumatorii fara imaginatie si stil. Inauntru, in cladirea barului, serveau o bautura fina baghetasii de cartier care o ardeau pe biliard, patronul si distribuitorii mereu la o masa rezervata,  o gama larga de pitipoance si alte specii inrudite. Cat despre ponton, acesta era rezervat connaisseur-ilor, datorita proximitatii fata de lac si totodata departarii de aleea principala pe care se fatzaiau tot timpul nonconsumatorii, tiganii cu colace luminoase si alti pierde-vara. In fine, sus, pe vaporas, era poate locul cel mai frumos, fiind la inaltime si in acelasi timp langa lac; totusi, nu stiu de ce dar foarte rar am consumat acolo si singura explicatie ar fi scara abrupta care era doar incomoda la urcat, dar potential dezastruoasa cand coborai de pe punte cu ditamai alooolemia in carca.

Ah, unde sunt vremurile in care stateam cu Maria pe ponton, cu fatza la lac si la rate, cu berea-n mana, uneori alaturi de prieteni, admirand apusurile de senzatie?… Unde sunt ratele si ratustele care se zbenguiau prin fata pontonului, hranite de comeseni cu pufuleti si znexuri, fotografiate si filmate obsesiv, inainte de a se retrage pe insula lor? Unde sunt bautele cu magica Becherovka “de afara” (la propriu si la figurat), in general cu Liana, Keke sau Mugur?… Unde e ziua in care Lianei i-a cazut in lac bricheta Zippo, chiar langa ponton, la jumatate de metru adancime, de o vedeam sclipind sub apa, si am reusit pana la urma s-o scoatem si s-a aprins din prima incercare?… Unde sunt intalnirile de dupa celebrele noastre filmari in parc, in special cu Romica? Unde sunt cenaclurile literare cu Varu, Terry si Mutu, cu Patrascu, intalnirile cu Nick Cocarlea si sugubatii sai comeseni, cu Floricica si Catalin, cu Gheorghe… ah, nu, cu Gheorghe nu, pentru ca in ultimii ani Ghe n-a mai frecventat localul, scarbit – pe buna dreptate – de faptul ca era numai bere de la Tuborg, care, dupa cum se stie, este cea mai proasta dintre toate. Ei bine, din toate acestea, astazi au mai ramas doar pontonul, ros de cari si umezeala, cu barcile depozitate obscen cu carena in sus, cu resturi si mizerii (mai rau ca atunci cand inca se mai bea acolo), cu scanduri lipsa, pustiite de banci si mese; terasa, golita de mese, scaune, umbrele, cocalari; cladirea, in locul careia astazi troneaza un soi de miniparc de distractii imbecil; vaporul, inchis vizitatorilor si inca purtand copertina cu Holsten (bere proasta, de la Tuborg)… Practic au ramas resturile unui camin al literelor distrus cu salbaticie, au ramas ruine ale unei civilizatii disparute a carei poveste trista ar fi inspirat poetii de altadata. Sa fi consumat vreodata la Debarcader, Homer ar fi scris Debarcaderiada, Macedonski ar fi compus Rondelul carciumilor ce mor, Iorga i-ar fi dedicat o monografie de 2.500 de pagini, iar Pamfil Seicaru l-ar fi facut muci in Curentul si ar fi scris volumul Der Titan – Park der Acht Tavernen. Ein Europäisches Problem im Lichte der rumänisch-sowietischen Kontroversen.

POZITIV: lacul, ratele, apusurile, amintirile, ii placea si Mariei

NEGATIV: berea de la Tuborg si cand erai silit sa consumi la terasa, nu la debarcader

PERSONALUL: amabil la bar, invizibil la debarcader

BAUTURA IDEALA DE CONSUMAT ACOLO: Becherovka de afara; dar daca nu, bautura nu ideala, ci cel mai putin proasta, era Tuborg Golden

CIUDAT: cum de n-am adastat mai mult pe vaporas

(Va urma: Episodul 5, La Nuieluse & Brown Sugar)

~ de veutzu pe 14 Martie 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: