24 de motive pentru care imi place 24


THE NAME IS BAUER. JACK BAUER
THE NAME IS BAUER. JACK BAUER

1.  Jack Bauer (Kiefer Sutherland). Personajul principal, centrul actiunii, sufletul serialului. Jack este un barbat de statura medie, cu mutra banala, pe care il poti lua pe strada drept vanzator la paine sau functionar. In realitate insa agentul Jack Bauer stie sa se bata, sa traga cu arma, sa piloteze avioane, e un fin psiholog, un maestru al torturii si in fond un asasin profesionist. Atuurile sale sunt inteligenta ascutita, mintea calma si mai ales cunostintele vaste. De asemenea, adesea nu lupta dupa reguli si ca atare e urmarit mai mereu de teroristi, dar si de FBI sau politie si incearca sa gaseasca bombe atomice in LA in timp ce e nevoit sa-si salveze si vreun membru al familiei din alta belea. Stiu, toate astea suna banal, nu e primul personaj de acest fel – dar in 24 chiar functioneaza.

JACK LA MUNCA
JACK LA MUNCA

2. Utilizarea inteligenta a tehnologiei. De obicei, in filme,  ca sa intelegem ca o agentie are dotare tehnica de ultima ora, ni se arata sec un perete din monitoare. Cand insa Jack Bauer vrea sa intre intr-o cladire oarecare si o suna pe Chloe, aflata in CTU, spunandu-i „Get the building’s schematics and download them on my PDA”, iar el primeste planurile si astfel se orienteaza in cladire, tehnologia a capatat incarcatura dramatica.

3. Totul se petrece in timp real si contra cronometru, ceea ce conditioneaza spectatorul sa fie in alerta, sa simta lipsa timpului, sa spere ca totul se va rezolva „within the hour”, cum spun in mod constant personajele. 24 practic rescrie regulile televiziunii, iar acest lucru poate fi inteles numai urmarind serialul. Acesta este impartit in zile (echivalentul sezoanelor), fiecare zi avand 24 de episoade care acopera fiecare cate o ora – astfel fiecare zi (sezon) avand, fireste, 24 de ore (episoade).

4. Chloe. Mana dreapta a lui Jack, nevrotica, imprevizibila, sarcastica pana la sange, inteligenta si curajoasa, Chloe, cu fatza ei de pisica persana tzafnoasa, are harul de a tranti cele mai caustice replici in momentele cel mai putin previzibile. De genul:

Chloe: Te-am repezit pe nedrept, mai devreme, dar de fapt nu aveam nimic cu tine.

Spencer: E-n regula. Scuzele sunt acceptate.

Chloe: Aaa, nu erau scuze, doar remarcam!

CHLOE
CHLOE O’BRIEN

5. President Logan. Poate al doilea personaj, ca valoare, dupa Jack si totodata printre cei mai vii, mai reali, mai profunzi presedinti ai SUA de pe micile si marile ecrane. Mult peste cei din Commander in Chief, The West Wing sau  Independence Day. Cu fiecare episod, presedintele fricos, intrigant si ezitant capata tot mai multa profunzime…

PRESEDINTELE SUA, CHARLES LOGAN
PRESEDINTELE SUA, CHARLES LOGAN

6. Scenele de neuitat: Finalul episodului 2.8: taietura brutala pe avionul care o ia in picaj spre pamant te lasa mai uimit decat pe pasagerii acestuia; scena cu Jack si presedintele Logan la finalul sezonului 5; Chloe administrand un electrosoc unui barbat care voia s-o agatze; bomba atomica ce spulbera teroristii si agentii FBI laolalta etc…

7. Cea mai primejdioasa meserie la Hollywood: personaj in 24! In 99% dintre cazuri si filme, eroii principali nu mor, maximum sunt grav raniti dar isi revin, iar daca totusi mor, fusese o inscenare si pana la urma tot apar ca niste flori. Ei bine, aici nu! Aici presedintii SUA sunt asasinati, cate un sef al agentiei fara de care nu concepi serialul isi ia gloante in cap, in general debitul personajelor este mai mare decat al Niagarei.

8. Kim (Elisha Cuthbert), fiica lui Jack Bauer, este o blonda de o prostie rar intalnita in universul real dar si in cel fictional. Kim este genul care in timp ce Jack incearca sa salveze lumea, ea se lasa rapita de doi neispraviti care altfel n-ar fi pacalit-o nici pe Nikita sa iasa la o inghetata si ajunge prin a-l face pe ta-su sa lase deoparte posibilul holocaust nuclear ca s-o scape din mainile rapitorilor.

KIM ENERVAND IAR PE CINEVA
KIM ENERVAND IAR PE CINEVA

9. Presedintele David Palmer. Primul presedinte negru al SUA, cu vreo 7 ani inaintea lui Obama si caruia, s-ar putea spune, i-a si pavat calea. Palmer este integru pana la ultima picatura de sange, nu cedeaza sub presiune nici cand trebuie sa faca alegeri imposibile si in general e un presedinte fictional perfect.

10. Mandy (Mia Kirshner) este o domnisoara miniona, subtire, politicoasa, cu mutra nevinovata si de profesie mercenaritza! Ea apare rar in serial, dar cand o face, lasa in urma cadavre cu nonsalanta cu care altcineva isi arunca hartia de la ciunga. Avioane, presedinti, iubite, agenti speciali – aproape nimic nu-i rezista lui Mandy. Si cireasa de pe tort: este singura inamica a lui Jack care scapa basma curata…

MKirshner1

11.  DVD-urile de la Adevarul, cu sezoanele 1 si 2 ale serialului.  Primul are 12 DVD-uri a cate 2 episoade si o eleganta caseta din carton, al doilea are numai 6 DVD-uri a cate 4 episoade dar nu si caseta. Si nu, nu lucrez la Adevarul!

da

12. Ametitoarea pleiada de actori cunoscuti care joaca in serial: Jon Voight, William Devane, Dennis Hopper, Jürgen Prochnow, James Cromwell, Kurtwood Smith, Thomas Kretschmann, Lou Diamond Phillips, Powers Boothe, Peter Weller, Sean Astin, Freddie Prinze Jr., Ray Wise, Will Patton, Xander Berkeley, Peter MacNicol, Bob Gunton, Sandrine Holt si lista poate continua pe cel putin inca doua randuri…

13. Aaron Pierce. Cu alura de buldog si la fel de loial si curajos, agentul secret Pierce este un personaj discret, dar care adesea tine in spate toata actiunea. Aparent talamb si greoi, Pierce este cel mai bun agent care se ocupa de paza presedintilor SUA. Iar in 24, credeti-ma, in materie de prezidenti se perinda cel putin vreo 6 bucati!

TALAMB DAR PERICULOS
TALAMB. BLAJIN. INDESTRUCTIBIL

14. Nina Myers. Partenera lui Jack, singura persoana in care acesta are incredere – iar Jack Bauer nu are incredere in nimeni! Ea trage cu arma ca un barbat, poate face pe mironosita daca e nevoie, vorbeste araba, sarba si germana si se completeaza perfect cu Jack.

15. In cazul in care ai serialul pe DVD (si nu la TV), pofta de a mai vedea merau inca un episod. Initial am inceput cu un episod pe zi, de pe DVD-urile originale ale unui prieten. Ma uitam singur, Maria fiind atunci prea ocupata cu alte lucruri. Ulterior am crescut doza la 2 episoade pe seara. La al doilea bax de DVD-uri (sezonul 2) deja infulecam 3 episoade pe zi, ajungand sa ma trezesc mai devreme cu 45 de minute ca sa mai bag un episod inainte sa plec la serviciu! Am vazut tot serialul, apoi dupa 4 luni l-am mai vazut o data, cu Maria, care a devenit dependenta imediat si am ajuns chiar la 5 episoade intregi pe seara! Asa ca: 15 b, serialul poate fi vazut de mai multe ori.

16. Frazele-tip: Patch me through; Within the hour; He’s gone dark; Use him/her as a leverage; He’s got his own agenda; Find a way; Damnit!; Son of a bitch!; Set up a hard perimeter etc. Toate aceste fraze si sintagme revin periodic in vorbirea personajelor, ceea ce poate fi enervant, distractiv sau poate reprezenta un factor de coerenta care te ancoreaza subtil in lumea serialului.

17. Abundentza de personaje, ploturi, subploturi, detalii creeaza un univers plauzibil, bogat si imprevizibil. Multa actiune, multa observatie psihologica, mult character building, povesti de dragoste, umor nebun, urmariri de masini, lupte pe submarine si-n avioane, avem di tati, cate pentru cinci seriale!

18. In filme, bombele atomice sunt dezamorsate intotdeauna (ceea ce adesea este frustrant, mai ales pentru baieti, care vor sa vada explozii). In 24 insa, bombele atomice chiar explodeaza! Cel putin doua, daca nu trei, bubuie pe teritoriul SUA in primele 7 sezoane – asta ca sa nu mai pomenim de armele bacteriologice sau „murdare”.

19. Shohreh Aghdashloo.  O senzationala actrita de origine iraniana, care joaca rolul unei femei sfasiate intre ura asociata (cel putin de catre Occident) cu jihadul si dragostea de mama. Shohreh da un recital actoricesc chiar prea inalt pentru un serial de televiziune, si exact acesta este motivul pentru care ocupa un loc aici.

LECTIE DE ACTORIE DIN IRAN
LECTIE DE ACTORIE DIN IRAN

20. Martha Logan (Jean Smart). Sotia presedintelui Logan este o femeie inteligenta, atractiva, impunatoare si, probabil previzibil, dementa. Insa pe masura ce actiunea se desfasoara, vom descoperi ca Martha Logan este unul dintre cele mai calde si umane personaje din lumea scelerata a politicii.

21. Deciziile imposibile ale lui David Palmer. Acesta are de facut alegeri care nu se pot face – dar pana la urma, intr-un fel sau altul, le face. Si asta datorita faptului ca nervii sai perfecti ii permit, daca e nevoie, sa ia decizia in ultima fractiune de secunda. Riscant, dar tocmai aici sta inteligenta scenaristilor.

22. Sherry Palmer. Sotia lui David Palmer este o doamna, este unsa cu toate alifiile sociale si politice, este, in putine cuvinte, o scarba. Ea sta cu ochii pe barba-su ca pe butelie si numai cand intra la el spasita si incepe “David…”, pe noi ne ia capul. David insa o suporta si chiar tine cont de pretentiile ei iritante.

23. Agentul Chase Edmunds este un fel de Jack mai tanar. Ca si mentorul sau, Chase este curajos, inteligent si indestructibil. El stie sa faca de toate, este foarte matur in gandire, rezista bine la bataia cu lopata si nu-si va trada prietenii sub nicio forma. Nu o sa inteleg niciodata de ce producatorii nu-l dezvolta mai mult… decat poate pentru a continua serialul cu el dupa ce Kiefer Sutherland va fi prea batran ca sa mai incinga teroristii.

24.  Teroristul Habib Marwan (Arnold Vosloo). In general in filme teroristul-sef este prezentat ca un individ genial – dar acest lucru nu ni se demonstreaza, ci doar ni se spune. Marwan insa, antagonistul in sezonul 4, este mestesugit scris si jucat, astfel incat vezi cum isi da seama de pericol, cum gandeste si cum ia deciziile salvatoare. Mi-e simpatic Vosloo (cel mai cunoscut din Mumia si Mumia revine), dar asta este de departe cel mai bun rol al sau.

MARWAN, CEL MAI INTELIGENT ANTAGONIST
MARWAN, CEL MAI INTELIGENT ANTAGONIST

~ de veutzu pe 10 Octombrie 2009.

11 Răspunsuri to “24 de motive pentru care imi place 24”

  1. nu mi se incarca nici o poza, sa stii…

  2. Oh God, nu din nou!….
    Multumesc de instiintare.

  3. Impresionanta munca ta🙂 Se vede ca ti-a placut.

  4. Nici nu m-am prins ca o sa se vada :))

  5. Si eu sunt un fan al acestui serial😛

  6. Uuuuuu!…. Clar… Set up a hard perimeter!😉 Eh, cat mai e pana pe 17 ianuarie, cand incepe sezonul 8?…

  7. M-ai făcut să mă apuc de el. Doar ce am terminat Heroes şi Battlestar Galactica (cel mai tare serial după standardele mele), Lost, V şi Stargate Univers sunt în lucru iar Caprica nu se mai filmează până în toamnă. Am cam rămas pe uscat şi nu ştiam de care să mă apuc. Şovăiam între Spartacus şi Flash Forward (după recomandări) dar nu mă încânta nici unul. Mai ales că sunt la început; ajung repede la zi şi apoi trebuie să aştept o săptămână fiecare episod. O să merg pe mâna ta.
    O întrebare offtopic, legată de blog: cum ai implementat/activat/setat sistemul de rating al articolelor? Foloseşti aceeaşi temă ca şi mine deci nu ar trebui să întâmpin dificultăţi din punctul ăsta de vedere, dar cu toate astea nu am găsit unde să umblu.

  8. Am găsit, scuze de deranj.

  9. Ma bucur ca ai gasit, pentru ca nu mai am nici cea mai vaga idee de unde am activat chestia aia :))
    Sper sa-ti placa 24 asa cum ne-a placut si noua. Sau chiar mai mult😀 Pana atunci… set up a hard perimeter!

  10. Am început să mă uit la serial. Am terminat primele două sezoane. Ai fost nedrept cu Kim.

  11. :))
    Eh, mai lasa-i timp. La inceput si eu am zis ca e ok, Maria ca nu, Kim e praf, si pana la urma m-am convis ca avea perfecta dreptate :))
    Bine, ne amuzam, desigur; e chestie de viziune…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: