Pentru toti cei care ma acuza ca nu-l injur pe Basescu


Pentru ca acestia sunt nu putini, de la oameni de pe net, absolut onorabili, la prieteni si amici care nu mai vorbesc cu mine de cand nu l-am injurat odata cu ei.

Sa ne imaginam ca Basescu va mai sta la putere pana in 2014, cand i se incheie ultimul mandat posibil. Dupa aceea n-o sa mai fie presedinte, iar voi veti respira usurati.

Dar peste inca cinci ani, in 2019, va gasi totusi o chichita sa mai inhatze un mandat si astfel, cand credeati ca ati scapat de el definitiv, o sa revina incredibil si va mai fi sef al statului timp de jumatate de deceniu!

Iar dupa ce termina si al treilea mandat, cand oamenii vor avea boala pe presedintele care-i va urma, sa presupunem prin absurd Crin Antonescu, prin 2026 le veti zice: „Antonescu mai e cum mai e, dar pericolul este sa nu se intoarca Basescu sau partidul lui!”, la care lumea o sa va urasca, o sa va faca prosti si antonescisti, o sa va acuze ca habar n-aveti de politica – fara sa stie insa ca voi aveti in spate peste 20 ani in care l-ati urat pe Basescu, fatza de cinci pentru Antonescu.

In felul asta, poate acum o sa intelegeti de ce il urasc mai tare pe Iliescu decat pe Basescu si de ce mi-e mai frica de intoarcerea PSD decat de hotia PDL.

~ de veutzu pe 9 Februarie 2011.

11 Răspunsuri to “Pentru toti cei care ma acuza ca nu-l injur pe Basescu”

  1. damnul veo, subscriu si eu aceluiasi rationament!

    si eu sunt unul dintre cei care nu-l insjura pe basescu (precizez ca nici nu-l sustin, desi incepe sa-mi dea motive sa o faq).

    ceea ce nu intelege din nefericire majoritatea oarba de ura de azi, e faptul ca suntem aici nu din cauza lui basescu sau a unui pdl cel putin la fel de corupt ca psd, ci din cauza scolii de mafioti creata de iliescu si toata tagma de securisti ante si postdecembristi, care au preluat toate butoanele si manetele si manipulele societatii asteia si au infiintat „institutia ticalosiei generale” pe care o absolva rand pe rand politicieni, functionari si mai nou, plebeii alegatori.
    ei nu realizeaza ca sunt victimele aceluiasi sistem care le-a otravit viata si le-o va mai otravi de acum incolo. basescu nu e decat o tinta ieftina si fara miza, pt ca profesionistii intr-ale ticalosiei sa-si potoleasca mai departe gurile salivande dupa interese personale.

    asa ca ma asez langa tine domnule veo, la zidul infamiei si astept cu stoicism argumentul badeagadeaciutacoist cu care sa fim linsati, facandu-ne vinovati de lipsa de ura!

    ps: lipsa de ura e un fel de tradare de tara azi. (ura impotriva lui basescu, binenteles.)

    pps: tare as vrea sa vad, dupa ce evenimentele astea de azi, ce infierbanta intru ura in general minti subrede, se vor fi decantat si argumentul mai sus mentionat le va fi luat, cum vor privi, sau mai precis cum ii va privi istoria pe ei si evenimentele ce vor fi lasate in urma…?!

  2. Domnu Basil… ai zis-o:
    „lipsa de ura e un fel de tradare de tara azi”
    E buna de deviza, de logo, de status la mess.

  3. bravo Veu ! de fapt eu am vb.mai de mult,in ‘post’-urile mele despre ce a facut mafia nomenclaturista tarii noastre.intra te rog pe pagina mea si cauta : ‘As was robbet RomaniA’.cauta si citeste cu atentie toata seria de 8 postari.

  4. poi clar. Daca nu il urasti pe base urasti tara. Si daca ai votat Base si nu Mihaela esti iar un cacat

  5. Sau Mireille Matthieu :))

  6. E trist ca din 96 incoace romanul are la dispozitie alegeri intre rau si mai rau. PDL e cea mai buna dintre alegerile proaste. Chiar daca nu-mi plac. Dar decat PSD (no comment) sau decat curvele de la PNL, care au balacarit si ultimele valori liberale. Restul partidelor? Niste glume proaste. Monarhie ca alternativa? Muie Duda si toti aia care credeti ca Romania va datoreaza ceva dupa ce v-ati bagat ca parazitii intr-o casa regala decazuta. Dar deja ma agit🙂 Si eu am patit exact la fel. Am fost considerat basist desi mi-e greata de personaj. Asta avem, cu asta defilam.

  7. Da, din pacate n-ai cum sa nu te agiti…

  8. Părerea mea e că Băsescu (și oamenii săi) sunt cel mai mic rău politic românesc în momentul de față. Alternativa este absolut nimicitoare. Responsabili de asta sunt cei din opoziție, și anume PSD-ul, cu al său etern tătuc Ion Iliescu. Da, da, am spus PSD, doar PSD; celelalte partide sunt în buzunarele stâng și drept ale Bunicuței.

    De-ar ști Brătianu…

  9. Exact, PC si PNL sunt doar pentru inaintare… Unii sunt dulaii care latra pentru stapan, ceilalti vor si ei un ciolanel…

  10. partea proasta e ca nu avem prea multe obtiuni.

  11. […] aici de ani de zile, inainte sa deschideti gura pentru altceva decat pentru sus-mentionata muie: asta, asta si asta. Share this:TwitterFacebookPinterestMai multStumbleUponRedditDiggLike this:LikeBe the […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: