Nu mai am chef sa scriu


In povestirea „Cor Serpentis” a lui Efremov (ah, nava Tellur!, ah, Afra Devi!, ah, Kari Ram!), marea oroare a oamenilor din viitor era entropia: „Omule, nu dormi! Indiferenta este o victorie a negrei entropii!”, sau asa ceva. Am citit povestirea in copilarie, iar avertizarea cu privire la entropie mi s-a parut intotdeauna o deviza buna, nobila si chiar utila in viata. Desi, bineinteles, nu am aplicat-o niciodata.

Insa acum chiar simt ca ma cuprinde entropia. Nu pe mine ca om, pentru ca, dimpotriva, in viata mea reala entropia scade. Dar scrisul pe blog mi se pare, brusc, un exercitiu futil, o corvoada. De unde scriam din placere, de curand (de vreo saptamana, asa) am impresia ca o fac din obligatie. Sa nu fiu inteles gresit: mai am lucruri de spus, filme de comentat, firme de injurat, la rand asteapta vreo suta de viitoare posturi; dar parca am obosit, parca nu se mai leaga cuvintele, parca mi-am pierdut motivatia.

De ce oare? Poate motivul este momentul critic din viata oricarui blog, despre care ziceam in postul asta? Sau sa fie de vina experimentul Blogolem II: Figment’s Revenge, la care am muncit vreo doua luni, obsesiv, pentru ca atunci cand a fost, in fine, gata, sa nu aiba cititori? :)) Sau, mai exact, sa aiba cititori, dar acestia sa nu mearga pana la capat. Postarea Blogolem II este un experiment de blogging 3D care implica vizionarea unui clip pe blog, urmata de trimiterea unui mail, citirea raspunsului, saltul pe Twitter, apoi efectuarea unui apel telefonic, in lumea reala, pentru a vorbi cu Veonescu etc. (in total, sapte pasi) –  insa, din toti cititorii postului initial, nu au trimis mail (adica nu au facut pasul al doilea) decat doi. Munca mea a fost in zadar, iar acum am ramas cu un mare gol, pe care probabil scrierea unor posturi banale, tridimensionale, nu-l poate umple :))

Om vedea. As vrea sa nu scriu doar de dragul Zelistului. Asa ca e posibil sa revin maine-poimaine, e posibil sa reapar in iulie sau chiar septembrie. Nici macar Gheorghe Veonescu nu stie asta.

~ de veutzu pe 5 Aprilie 2011.

5 Răspunsuri to “Nu mai am chef sa scriu”

  1. unul din cei doi iti apreciaza maxim efortul si ideea. imi dau seama ca e oarecum o dezamagire ca aplaudacii au fost atat de lenesi incat probabil au preferat sa mai arunce un ochi pe feizbuc decat sa trimita mail sau sa sune dar asta nu ar trebui sa te arunce de pe axa. oricum, il ai in sange pe veonescu gh si la un moment dat tot o sa vrea sa se manifeste, io unu o sa astept cu rabdare de paianjen.

  2. Zerocratule, iti multumesc pentru incuraja…
    AICI VEONESCU. DE-ACUM INCOLO, EU RASPUND AICI!

  3. e trist dar foarte adevarat.eu nu stiu cum functioneaza acest blog al tau dar si unde postez eu e nasol.tot mai putine vizite,comentarii si voturi.se pare ca criza a ajuns sa fie si spirituala nu numai economica.in curind o sa disparem.

  4. Nici eu nu mai am chef sa

  5. Ba tu sa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: