Am vazut cadavrul lui Felix!


Nu, nu ma refer la „motanul Felix”, ala care nu e securist si turnator dovedit, ci la un templu al artelor poate necunoscut simplilor cetateni precum si cetatenilor mai tineri, dar atat de drag celor care-l frecventau pana mai acum vreo 17-18 ani: barul Felix, de pe Vasile Lascar.

Rocarimea bucuresteana s-a strans acolo pret de cateva sezoane dupa revolutie. Inauntru era mai ciudat, desi la varsta aia si pe vremea aia ni se parea OK, dar afara, in gradina, la aer, ascultand muzica de-a noastra… era chiar de neuitat.

Astept orice comment de la cine a baut macar o data in Felix si se uita la poza de mai jos cu groaza in suflet!

Asa arata acum...

~ de veutzu pe 8 Septembrie 2011.

15 Răspunsuri to “Am vazut cadavrul lui Felix!”

  1. ‘ a fost odata ca-n povesti ‘.sa nu uitam ca dupa alea citeva sezoane barul s-a stricat,s-a umplut de cocalari si alte specimene de genul asta.sa nu uitam ca orice minune nu dureaza mai mult de trei zile,sau in cazul nostru 3 ani.

  2. Da, din pacate asa a fost…Dar na, ne-am mutat… chiar,oare un ne-om fi dus dupa Felix?… mMai stii?

  3. sincer eu am bintuit prin B.L.S., bupa care m-am retras in cartier.sporadic am mai baut prin Eroilor si Ciresica.acum beau cu toti cocalarii la ‘Cavou’,asta e o bomba la noi in cartier.

  4. hai ne bagam cu cateva galeti de var, o chirie modica si il facem la loc! mi-e dor si de Turist unde erau juma rockeri si restul de 3 sferturi betivi de bodega, dar se bea frumos, sanatos si ieftin. Mai mergeam in cateva serparii d-astea „after-felix” da nu mai jtiu cum se cheama ca a trecut o eternitate .

  5. Daa, Turist… Pacata ca si-au batut joc, l-au facut banca…

  6. offffff, tinere veo, cum ai reusit tu sa-mi infigi cutitul in inima!

    si eu tot treq pe acolo si plang! (pot sa spun ca m-am interesat si stiu si toata povestea ultimilor ani dar e prea off topiq, o sa o povestim noi odata..)

    eu unul indeplinesq cerinta postului: ma uit cu groaza si..da!..recunosq am baut odata acolo!
    odata lunga cat toata perioada in care FELIX era casa, masa, muviplex, ipad, iphone, e-game, biblioteca, filmoteca, rockoteca, filosofoteca si orice „…teca” va mai amintiti astia care ati frecventat acest locas.
    dupa parerea mea a fost o miscare sociala..asa imi place sa-i ziq… pe unde s-au perindat si de unde s-au desprins, multi oameni isteti ce azi inteleg realitatea mai bine ca multi altii si care sunt in domenii in general ce au legatura cu arta. sa nu uitam ca foarte multi dintre trupetii de azi..de la trupe de rock mai mari sau mai mici, si-au facut „facultatea” in FELIX. suntem inca multi, si ne vedem pe strada si ne salutam instinctiv, chiar daca nu ne-am vorbit niciodata, doar pentru ca am facut parte din ….TERASA FELIX.

    ps: si se cade sa-l comemoram totusi si pe IULIAN, cel fara de care acest fenomen nu ar fi existat si care nu se mai afla printre noi.

    pps: ce frumos era cand primeam telefoane cu intrebarea: Si? In seara asta unde mergem? (cunoscatorii stiu mai bine!)

  7. Daaa, ca erai veteran😉
    De care Iulian zici? Ca nu ma prind…

  8. pai de Iulian, patronul…
    era personajul cu figura de bud spencer, care statea la o masa dosita si urmarea terasa cum se misca si bea un carcalete facut din multe tarii intr-un pahar d-ala mare, sonda.

    datorita lui s-a produs fenomenul, pt ca ne-a tolerat acolo, asa saracani si boemi cum eram. pentru ca intentia lui si probabil visul lui era sa aiba o cafenea de centru, cu lume cu dare de mana si cu gulere scrobite..fiind si printre primele carciumi deschise de dupa lovilutie, avea sanse. dar noi i-am cam stricat planurile cu invazia noastra.

    tin minte intr-o toamna, se facuse frig si stateam deja inuntru. deschisese si camera din dreapta iar cea din stanga cu mese inalte incerca sa o tina si el pentru o alta categorie de public. si atunci a venit la noi si ne-a zis: „dragilor, eu stiu ca voi veniti si stati si 3 la o cafea doar de dragul de a va vedea, stiu ca sunteti saraci, unii studenti si fara bani..si eu am cunoscut asta in Germania si stiu cum e! ei bine dar eu imi doresq sa mai vina si altfel de lume aici la mine si as avea o rugaminte la voi: va deschid urmatoarea camera doar pentru voi, unde va las sa puneti muzica voastra cum vreti voi, sa va puneti postere pe pereti… sa va decorati cum vreti voi numai sa pot sa am celelate doua camere unde sa-mi mai vina si mie si altfel de lume. o singura pretentie am: sa aduceti fiecare cate un ghiveci cu flori cu care sa impodobim holul care merge spre WC, astfel incat cand merg la toaleta daca intreb: al cui e ghiveciul asta?! sa il vad pe donator”. toata discutia asta se intampla in camera din dreapta dupa cum spuneam, in conditiile in care cand Iulian a luat cuvantul, toata galagia carciumii s-a spulberat pe loq si toti am ascultat ca la seminar ce ni s-a spus, si bineneteles ca multi dintre noi s-au si conformat rugamintii.

    e doar un episod dintr-un lung sir de intamplari minunate de acolo, care mie cel putin, mi-a marcat frumos adolescenta.

  9. Nu stiam faza… Foarte tare… Da, camera din dreapta era toata treaba😉 Dupa cum se poate vedea si-n poza, nu a mai ramas nimic din ea… Dar e uluitor sa-o poti vedea dupa atatia ani, facuta praf… As zice ca e o metafora pentru tineretea noastra…. doar ca tineretea noastra parca nu e in ruina😉 Dar na.

  10. apai, sigur ca tineretea noastra nu-i in ruina, ca uite cat de tineri si frumosi mai suntem inca…

  11. Doaaa, normal ca suntem!😉 Asta este, suntem frumosi, ce, e vina noastra?!

  12. Da, am remarcat si eu, trecand deseori pe acolo, in ce hal a ajuns barul ala simbol (fara nici un fel de exagerare).

    O gramada de vreme am petrecut pe acolo, mai cu seama ca era la 10 minute de casa (20 daca eram „troznit”) si am prins-o de la deschidere.
    Un gand frumos si de la mine pentru Iulian, odihneasca-se in pace. Ca n-a avut o viata tocmai fericita, cel putin in ultima parte a ei.
    Mama-sa l-a internat la un moment dat la 9 si a luat in maini fraiele carciumii. A fost una din perioadele nefaste ale Felixului, cu siguranta. Tin minte ca impusese un soi de consumatie obligatorie, parca 200 lei/ora (nu mai stiu exact sa convertesc in banii de acum, dar parca era ceva de genul o cafea si doua beri sau trei). A fost ziua unui prieten, a vorbit cu madama sa o faca acolo, inauntru, ca parca era frig afara. S-a baut, na! ca la o zi de nastere, mult, variat, grav. Tiu minte ca eram intr-o faza d-aia de trancanisem unii peste altii, perorasem tampenii, ascultasem muzici si intervenise un moment de respiro, d-ala de-si adunau vocile si gandurile cu totii, sarbatoritul tocmai achitase o nota prealabila de foarte multi bani si cum stateam intr-o cvasi-tacere, apare tanti: „ei, baieti, daca nu mai consumati, va rog sa parasiti barul”. Am crezut ca a facut o gluma, drept pentru care am ras cu pofta. Evident, nu fusese o gluma, evident aia a interpretat-o ca obraznicie si a inceput sa urle ca sa iesim, sa lasam pe altii. M-am uitat la nota, la ceas si la ceilalti, am facut rapid un calcul, aveam in consumatia respectiva dreptul sa mai stam inca17 ore fara sa platim nimic. Stiind ca e muiere isteroida, am dedus ca nu e cazul sa escaladam crizele, asa ca am luat-o pe partea cealalta: „dar stimata doamna, nu e cazul sa ne ambalam, uite, mai luam un rand, o chestie, o maslina, ne simtem cu totii ok, nu?” S-a induplecat si s-a dus sa ne aduca chestiile. Intre timp, pe un carton, cu o carioca rosie i-am reprodus calculul initial din minte, cu litere destul de mari. I-am pus frumos cartonul pe bar. Am facut pariuri daca face apoplexie, daca ne pune mopul pe carca. A venit toata ca o floricica: „ah, v-am confundat, uitasem”. :))) De parca avea un resort de pastorit, nu doua camere amarate, din care intr-una bairam. Cand s-a externat Iulian, mai sa faca apoplexie la faza cu consumatia obligatorie.

    In fine, m-am lungit. Mai sunt o mie de povesti despre locul ala de pierzanie, dar cu alte ocazii, poate.

    P.S. oricum, a fost inlocuitorul ideal pentru consacratele dinainte de 89 Cina, Gradinita, Lido, triunghiul bermudelor.😛

  13. Ei, poftim, si eu care credeam ca eram de-al casei… si cand incolo aud intamplari neauzite. Frumos, oricum…
    Iar asta: ” de banii aia aveam dreptul sa mai stam inca17 ore fara sa platim nimic” e epocala :))

  14. Ce tare… Felix era locul meu preferat in perioada 90-93. Stiam ca Iulian a murit, Dumnezeu sa-l ierte, iar pe cotoroanta o iubeam ca sarea in ochi. Ba ca galagia mai mica, ba ca nu e consumatie sufiecienta… Aia cu taxa de masa chiar imi aduc aminte….. Vi-l mai amintiti pe nea Mihai ? Pfoaaaaa, ce de amintiri ai rascolit nene cu articolul asta …..

  15. Cred… Si eu am zis la fel cand am trecut pe acolo si am vazut ruina…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: