8 filme despre razboiul atomic si distrugerea civilizatiei [partea a II-a]


4. The Day After (Nicholas Meyer, SUA, 1983)

 tda1

The Day After marcheaza, in cadrul listei noastre, debutul categoriei de productii care insista asupra razboiului nuclear in sine, aratand mai pe larg exploziile si distrugerile cauzate. In cele patru filme prezentate in postul anterior conflagratia in sine este tratata tangential, intrucat nici bugetele si nici conceptia productiilor in cauza nu permiteau scene spectaculoase. Incepand insa cu The Day After, avem explozii spectaculoase si care-ti ingheata sangele in vine, avem oameni carbonizati, cladiri spulberate, supravietuitori jalnici, tragedii insuportabile.

Filmul are renumele de cel mai realist si mai dur pe aceasta tema (desi, dupa cum vom vedea mai jos, exista si mai rele, majoritatea aparute dupa acesta). In tot cazul, a facut valva in anii ’80, pentru ca era o descriere directa si fara prea multe menajamente a ororii razboiului atomic, un spectru care inca plana trendy asupra lumii in era respectiva. Cu tenta de film documentar, datorata unor secvente filmate pe bune in timpul unui exercitiu militar, The Day After a devenit un film cult, iar titlul a servit ca model inclusiv prostioarei apocaliptice nenucleare The Day After Tomorrow, initial insa dorind sa exprime ideea ca razboiul atomic nu inseamna disparitia brusca si totala a omenirii (cum se credea in perioada respectiva), ci, probabil si mai rau, va exista si „o zi de dupa”, mai groaznica decat deflagratiile propriu-zise. Dayafter1

CINE PORNESTE RAZBOIUL SI DE CE: Cand tovarasul URSS are o erectie pentru Berlinul de Vest, domnului NATO ii sar dracii si-l trosneste peste bot cu invazia Germaniei socialiste. Rusu’ se infurie si bombardeaza putreda Germanie capitalista, Unchiu’ Sam pluseaza cu bombe atomice la Wiesbaden si Frankfurt. La care unchiu’ din partea mamei, betivul de Ivan, intromisioneaza si el o atomski bombov in sediul NATO din Bruxelles… si-n curand rachetele nenorocesc toata omenirea. Interesant si subtil este insa ca toate aceste evenimente insa le aflam din background, de la radio si TV, personajele ignorand aproape total stirile tot mai sumbre, in favoarea micilor lor probleme de zi cu zi…

CEL MAI IMPRESIONANT MOMENT: Greu de ales unul singur, dar personal mi-a ramas in minte ciuperca atomica (nu cea din poza) rasarind deasupra Kansas City-ului mai mare si monstruoasa decat orice ar fi putut fi vazut pe cer.

 .

3. On the Beach (Stanley Kramer, SUA, 1959)

Acest film, spun unii, are doua variante: originalul din 1959 si remake-ul din 2000. Dupa parerea mea, nu exista decat un singur film, cel din ’59, care inca se tine foarte bine la 50 de ani. Pentru ca varianta cea noua, chiar daca e regizata de Russell Mulcahy zis si Meseriasu’ Cu Highlander, este o miniserie de televiziune cu actorii din “Pasarea spin” acum buhaiti si un pic surzi. Rachel Ward, de pilda, iubita generatiei care o ardea pe bulgari in anii ’80, este mai zbarcita decat Monica Tatoiu, iar Bryan Brown pare ca nu mai stie daca e un film sau i se-ntampla lui.

Deci, vorbind despre originalul lui Stanley Kramer, suntem in 1964, in Australia. Este o vara frumoasa, oamenii se duc in vacanta sau la serviciu, copiii merg la scoala, cerul este albastru si dinspre Europa vine un gigantic nor radioactiv, rezultat al razboiului atomic care tocmai a distrus restul lumii. Australienii stiu ca nu mai au mult de trait, dar incearca sa-si duca demn ultimele saptamani de viata. Sau macar sa faca tot ceea ce au vrut sa faca si nu au avut curaj. Ca atare,  cpt. Towers (Gregory Peck), sef de submarin american, a fost prins de belea la antipozi si face ce ar face orice barbat normal a carui tara a fost carbonizata: se indragosteste de Ava Gardner. Fred Astaire, intr-un contre-emploi de senzatie, nu canta, nu danseaza pe trepte, nu bate step pe tavan, ci este un savant alcoolic caruia i se nazare sa se dea cu masina de curse (vezi clipul atasat). Lct. comandor Holmes (Anthony Perkins) e un submarinist tanar si competent caruia insa ii sta mintea la nevasta si copil. In fine, batranul amiral, cand crede ca nu mai are nimic, de fapt gaseste totul: dragostea sagalnicei sale secretare.

Nu voi spune mai multe, asta este doar inceputul filmului, dar poate veti intelege incotro bat daca voi mai adauga ca finalul arata o strada pustie, trista, cu hartii luate de vant, si un banner urias pe care scrie: „There is still time, brother”, un mesaj de foarte mult bun simt in epoca, la numai 14 ani de la Hiroshima si incheierea razboiului mondial si in plin razboi rece.

CINE PORNESTE RAZBOIUL SI DE CE: Nimeni nu stie cine a inceput apocalipsa, dar aceasta – afirma savantul jucat de Fred Astaire – a fost hotarata „cand omul a ales sa se apere cu arme de nefolosit”.

CEL MAI IMPRESIONANT MOMENT: Guvernul distribuie populatiei ceea ce s-ar putea numi „somnifere definitive”, pentru a evita stadiile terminale ale bolii produse de radiatii. Comandorul Holmes si sotia sa, cu bebelusul intre ei, au de luat o decizie ingrozitoare…

.

2. Threads (Mick Jackson, Marea Britanie, 1984)

Am ezitat mult daca nu cumva sa pun aceasta docufictiune pe locul 1, pentru ca in final sa-l las pe un aproape nemeritat de mic loc 2 doar pentru ca viziunea ruseasca, din varful topului, are si o puternica latura de arta, chiar de poezie. Threads insa este cel mai realist, cel mai lipsit de dragalasenii si eufemisme, cel mai dur, care merge cel mai departe cu consecintele pustiirii atomice si care lasa cele mai persistente traumatisme in mintea privitorului.

threads

Totul este vazut prin ochii a doua familii din orasul industrial britanic Sheffield, cu problemele lor banale (de pilda o sarcina nedorita pe timp de recesiune economica), precum si ai echipei pentru situatii de urgentza a primariei. In background, vedem la televizor si in ziare cum conflictul din Iran dintre URSS si SUA evolueaza din ce in ce mai dezastruos. In paralel, realizatorii filmului furnizeaza continuu reci cifre si statistici bazate pe cercetari stiintifice si prognoze de specialitate, ca de pilda faptul ca la trei pana la cinci ani dupa dezastrul atomic populatia Marii Britanii va scadea la „niveluri medievale” sau ca asupra tarii se vor fi lansat 210 megatone (care echivaleaza cu ametitoarea cifra de 14.000 de bombe de  la Hiroshima). Dupa o lunga introducere care ne insinueaza in mijlocul situatiei, Sheffield este spulberat de o bomba atomica si de aici izbucnesc haosul si nebunia. Doua treimi din casele din regat sunt in flacari; supravietuitorii se impleticesc pe campuri, cu sutele, in cautarea deznadajduita a hranei; cei ramasi in ruinele caselor stau infofoliti din cauza temperaturii medii de 0 grade vara si vomita, sangereaza si isi fac nevoile tot in casa, pe jos; cadavrele carbonizate de explozie ale oamenilor sunt aratate in detaliu, printre ruine; moartea loveste fara discriminare: copii, femei tinere, savanti, ba chiar si insasi echipa de urgentza a primariei – care ar fi trebuit sa organizeze salvarea supravietuitorilor…

Soarele, blocat de cenusa si fumul exploziilor, rasare de-abia dupa un an, iar iarna nucleara tine inca vreo doi-trei. La 10 ani dupa razboi, supravietuitorii utilizeaza motoare cu aburi si numai pe scara redusa electricitatea si se ocupa cu o agricultura primitiva si ineficienta. Finalul schimba radical registrul, trecand de la docufictiune la distopie postapocaliptica de cea mai buna calitate, daca se poate spune asa ceva despre un viitor de cea mai proasta calitate. 90% din populatia Marii Britanii a murit in urma razboiului sau a iernii nucleare. Copiii – ne arata cateva scene socante – au ajuns sa se exprime mai mult prin onomatopee, intr-o engleza ciuntita, pe langa care textele manelelor noastre par discursuri de acceptare in academie. „Sarcina nedorita” de la inceputul filmului este acum o adolescenta alienata mintal care a gasit un iepure mort (adica hrana serioasa), motiv pentru care este urmarita de doi baieti la fel de animalizati; unul va fi impuscat, celalalt o va semiviola in ruine… Iar filmul nu se termina nici macar aici.

Threads a avut premiera la BBC, in 1984, a doua difuzare a avut loc anul urmator – pentru ca ulterior sa nu mai fie programat pana in 2003, din ratiuni de pudibonderie cretina usor de inteles. La noi nu stiu sa fi fost dat vreodata, eu insumi vazandu-l pe video (probabil ultimul film pe care l-am vazut pe VHS!), pe o caseta originala pastrata de un prieten cu cea mai mare sfintenie. In fine, ca o previziune, daca va fi difuzat si la noi, se va intampla la Antena 1, urmand o dezbatere imbecila intre Badea, Cristoiu si Gadea pe tema „Basescu si pericolul atomic”.

CINE PORNESTE RAZBOIUL SI DE CE: Lovitura de stat in Iran, URSS ii invadeaza din datorie civica, SUA se baga ca sa salveze democratia si astfel se iau la poceala pentru petrol. De aici si pana la un atac pe scara larga cu rachete atomice nu mai e decat un pas – pe care, din pacate, omenirea il face…

threads1

CEL MAI IMPRESIONANT MOMENT: Reactia femeii care vede ciuperca atomica rasarind in centrul orasului (vezi foto). Absolut de neuitat.

.

1. Pisma miortvogo celoveka (Konstantin Lopuşanski, URSS, 1986)

Film sovietic?! Oh, nu! vor zice multi onor cititori. Filmele sovietice sunt fie proaste, fie psihologice! Ei bine, complet eronat. Am vazut Pisma miortvogo celoveka (Pisma myortvogo cheloveka conform grafiei englezesti; cunoscut si sub titlurile Dead Man’s Letters si Letters from a Dead Man) la televizor, acum vreo 15 ani, si-mi amintesc ca ramasesem uimit, in primul rand, de bugetul impresionant pe care trebuie sa-l fi avut. Filmul mi-a parut mai mult american, in niciun caz sovietic din anii ’80: exploziile atomice sunt cele mai tari dintre toate filmele pe tema asta pe care le-am vazut, blindatele din lumea postapocaliptica sunt mai late si mai amenintatoare decat in filmele americane cu Delta Force, iar ruinele oraselor sunt cele mai inspaimantatoare dintre toate.

Si, da, pe langa toate astea, are si o dimensiune psihologica, are dialoguri inteligente si are si poezie, fie ea si extrem de sinistra. Pe scurt, e un film care nu dezamageste nicio clipa, nici macar ideologic; singura concesie politica pe care o face este sa sugereze subtil ca actiunea se petrece in Statele Unite, desi este transparent ca tara distrusa de razboi poate fi, la fel de bine, si URSS…

Eroul principal este un varstnic laureat al Premiului Nobel, refugiat intr-un buncar sub un muzeu de istorie (practic in subsolul istoriei…) dintr-un mare oras occidental complet distrus de una sau mai multe lovituri nucleare. (Si ce lovituri!… Dupa cum ziceam, exista o scena in care o gigantica bila de foc inghite un oras vazut undeva de sus – de senzatie si acum, iar la vremea respectiva un efect special la fel de spectaculos ca scenele de lupta din Matrix la vremea acestuia). Supravietuitorii sunt inca in stare de soc, sufera de boala radiatiei, pedaleaza ca sa produca curent cu ajutorul unor dinamuri si, fiind majoritatea intelectuali, poarta lungi discutii, dar absolut niciodata plictisitoare. Cand ies afara, ei sunt nevoiti sa poarte costume de protectie si hidoase masti de gaze; tarandu-se printre ruine aproape impracticabile, trebuie sa se fereasca si de politie. Profesorul viziteaza din cand in cand un adapost unde se afla un grup de copii orfani, toti in stare de soc, pe care autoritatile ii examineaza si, vazand ca nu raspund la stimuli exteriori, la un moment dat ii abandoneaza pur si simplu. Laureatul Nobel incearca sa-i salveze, dar iarna nucleara e crunta, copiii nu comunica, provizii nu exista, iar radiatiile se insinueaza fara drum de intoarcere…

Peisajul, fost urban, este si mai deprimant decat cel din Threads. Cadavrele atotprezente, blocurile prabusite, strazile care au disparut sub ruinele cladirilor creeaza o uriasa gramada de moloz si fiare prin care nu se poate circula, ci care trebuie escaladata, de catre supravietuitori dar si de catre spectator.

Doua lucruri si despre regizorul filmului, Konstantin Lopuşanski, care a fost asistent de productie la Calauza lui Tarkovski si editor al unei carti a acestuia despre cinema. Si mai interesant insa, toate cele 6 filme de lungmetraj ale sale se invart in jurul apocalipsei, razboiului atomic, in general al distrugerii civilizatiei.

 CINE PORNESTE RAZBOIUL SI DE CE: O greseala a computerului, care nu a mai putut fi corectata de operatorul uman dintr-un motiv banal.

CEL MAI IMPRESIONANT MOMENT: Intreg filmul este un moment impresionant, asta ca sa nu zic direct traumatizant. Dar la o adica as alege nu atat ruinele monstruoase sau viata care seamana a moarte a supravietuitorilor, cat privirea goala, deznadajduita, bolnava si vinovata a profesorului – totusi avand undeva in adanc o sclipire a spiritului care echivaleaza cu avertismentul din On The Beach: „There is still time, brother”…

~ de veutzu pe 17 Iunie 2009.

Un răspuns to “8 filme despre razboiul atomic si distrugerea civilizatiei [partea a II-a]”

  1. tareeee

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: