Furia lui Lyriplick

Povestirea cu cel mai shocant final din cate am citit in copilarie, care din motive pe care le veti intelege ulterior ma marcheaza si azi, este o scriere misterioasa despre care nu a mai auzit nimeni si despre care nici eu nu mai stiu mare lucru in afara de the grand finale. Probabil titlul povestirii era Furia lui Lyriplick. Aparuse intr-un  almanah, probabil Flacara, probabil la inceputul anilor ’70. Nu mai stiu cine era autorul, am facut sapaturi, am intrebat oameni de specialitate, dar nu am aflat nimic.

Pe scurt, Lyriplick era un domn cu diverse probleme, dintre care nu cea mai mica era un complex de inferioritate. Functionar marunt si mic, cu inceput de chelie, domnul L. era nemultumit de faptul ca este un ins obscur, necunoscut, fara sanse de a fi competent, stralucitor sau celebru. Totusi ceva-ceva avea si el: o nevasta frumoasa. Asta cel putin pana in ziua in care eroul nostru, intors mai devreme de la serviciu, si-a gasit nevasta in pat cu un alt domn. Gasind brusc ocazia sa devina vestit, Lyriplick vrea sa-i omoare pe pacatosi – cand colo, daca nu ma insel, domnul celalalt gaseste timp sa-l mai si trosneasca peste bot.

In clipa aia, Lyriplick turbeaza de nervi, iese pe strada dandu-si pumni in cap, ingenuncheaza in mijlocul strazii si, scos din minti de suparare si umilintza, urla: „Naiba sa va ia pe toti, sa se darame odata totu’ si sa moara toti!”.

Dupa care imediat urmeaza sinistra ultima propozitie a povestirii:

„Si atunci avu loc marele cutremur din 10 noiembrie 1940.”