Omul dintr-un… (part 3)

Profesorul mă privea mirat, iar eu izbeam cu pumnii în uşa din lemn, deschisă, dar nu-mi dădea prin cap să păşesc peste prag, în cămăruţa de la subsol. Am reuşit s-o fac până la urmă, iar Profesorul a închis uşa în urma mea şi continuă să se uite stupefiat la mine.

– Cum ai putut să te întorci?! Cum ai găsit…

– Nu, i-am tăiat-o. Vreau să-mi spui imediat ce e nebunia asta, unde am fost şi cine era tipul din pivniţă!

Am urcat la loc în bibliotecă. Mi-am luat alt pahar, fumam, beam şi îl ascultam pe Profesor vorbind.

– Intrusul îmi strigase să nu fug, pentru că are un mesaj urgent pentru mine şi nu avea timp, venea dintr-un univers paralel, iar poarta între universuri nu putea sta deschisă decât foarte puţin timp. Mi-a spus să nu primesc, sub nicio formă, premiul Nobel sau propunerea Armatei, pentru că sceleratul de Ceauşescu voia să aducă armatele comuniste româneşti din 500.000 de lumi paralele ca să înfrângă capitalismul şi să ocupe America, dar şi URSS. Şi mi-a mai spus că poarta se va deschide din nou în 1996, pe 20 septembrie, de data asta preţ de câteva săptămâni.

– Astăzi! Acum!

– Da, astăzi şi acum. Şi mi-a mai spus să am grijă de Sabina, că o să…

– Că o să?!

– Atât a apucat să-mi spună. Fie am leşinat eu, fie s-a închis poarta, habar n-am. În tot cazul, i-a văzut faţa.

– Eraţi chiar dvs., nu-i aşa?

– Exact, încuviinţă bătrânul din cărucior. Eu din alt univers reuşisem să creez un sistem de comunicare între lumile paralele, ba chiar să prevăd viitorul în celelalte versuni din multivers. Şi aşa eram obsedat de grijă pentru Sabina, dar după ce mi-a spus eul meu paralel, am fost de-a dreptul panicat.

Am tăcut amândoi vreme de câteva minute. Probabil că amândoi am fi sărit unul la gâtul celuilalt şi în acelaşi timp ne părea rău pentru durerea celuilalt.

– Ulterior am înţeles că eul meu paralel aranjase să primesc vila asta, continuă Profesorul. Probabil o fi apărut pe post de fantomă, bântuindu-i pe oamenii aceia simpli până mi-au lăsat casa.

I-am povestit şi eu ce văzusem pe lumea cealaltă. Profesorul se declară scos din minţi de faptul că avusesem o şansă rarisimă, aceea de a găsi un sistem prin care să mă întorc în lumea mea, nu într-una asemănătoare 99,99%.

– Iată de ce nu am vrut să treci pragul nepregătit, îmi explică el. Întoarcerea în propriul univers este extrem, extrem de dificilă. De fapt, există chiar şanse să nu te mai întorci niciodată. Poţi nimeri într-o lume foarte asemănătoare cu a ta, dar nu a ta. Lumea în care te vei întoarce va părea a ta, totul în jur va fi perfect identic, însă vor exista diferenţe pe care nu le vei putea afla niciodată: de pildă, Oceanul Arctic va avea 100 de litri mai puţin, sau peninsula Yucatan va avea doi metri pătraţi în minus – atât cât să nu-ţi poţi da seama! Vei sta lângă soţia ta, o vei recunoaşte, dar nu va fi ea. Vei stă lângă o… ah, Doamne, iartă-mă, Anton. M-a luat gura pe dinainte. Ceea ce voiam să-ţi spun este că ai avut un noroc extraordinar azi, că te-ai întors în lumea ta. Poate altă dată o să străbaţi mii şi mii de universuri ca să…

– Să străbat…? Ce vă face să credeţi că am de gând să mai trec prin uşa aia?!

– Dacă există în lume vreun om potrivit să facă asta, tu eşti ăla. Eşti curajos, nu o dată ţi-ai riscat viaţă pentru un fleac de reportaj. Eşti curios din fire, altfel nici nu puteai fi un jurnalist bun. Şi eşti şi motivat: vrei să-mi demonstrezi că nu a fost vina ta atunci şi că poţi duce la bun sfârşit o misiune. Pe de altă parte… eşti singurul om în care am încredere. Şi-n fond ce discutăm noi atâta, doar eşti deja paranaut! încheie Profesorul şi râse din toată inima.

Adevărul este că, oroarea metafizică începând să se mai diminueze, mă şi vedeam în postura primului jurnalist din istoria jurnalismului care transmite nu din altă ţară, nu din alt continent – ci din altă realitate.

– …iar astăzi este singura ocazie pentru cine ştie câţi ani de-acum înainte, argumenta Profesorul. Poate chiar ultima! Înţelegi? Poate fi acum sau niciodată.

– Şi chiar te aştepţi să-mi las aşa, peste noapte, soţia, copiii, cariera, viaţa – pentru a hălădui pe coclaurii multiversului?! E nevoie de pregătire…

– Nu mai e timp, mă întrerupse bătrânul om de ştiinţă. Poarta va mai sta deschisă încă vreo 30-40 de zile, atât. După aceea, s-a zis. Din cauza asta trebuie să te aventurezi acolo şi să descoperi modalitatea de a deschide porţi multiversale la comandă şi de a-ţi putea alege lumea în care vrei să ajungi.

– Oricând poţi găsi un om mai bine pregătit pentru asta.

– Nu. Tu eşti cel mai potrivit. În altul nu am încredere şi nici n-ar înţelege.

Ne-am mai contrat o vreme, aducând fiecare argumente solide în sprijinul opiniilor sale. Profesorul se temea şi ca lucrările sale să nu cadă în mână sceleraţilor din armată, care s-ar fi apucat să invadeze multiversul, să-i asasineze pe Hitler sau Stalin, să vrea să schimbe istoria – ceea ce, făcut anapoda, s-ar putea sfârşi foarte dureros pentru rezonanţa multiversului. Încetul cu încetul, mi-am dat seama că avea dreptate. Şi că, în fond, eram foarte plictisit de micimea problemelor legate de mafia din Constanţa, miliardarii celebri dar ţărani, parlamentarii care furau bani cu acte în regulă. Aveam nevoie de o schimbare… Vorba lui: parcă nu din motivul ăsta venisem aici? Am sunat-o pe Raluca şi i-am spus că voi lipsi câteva zile, bineînţeles fără să-i împărtăşesc adevărul. Nu s-a alarmat prea tare, nu era prima dată că mă trimiteau pe teren cu zilele.

– Să stabilim o parolă, i-am propus eu Profesorului, în faţa uşii de la subsol.

– N-are rost, aceeaşi parolă o vor mai stabili miliarde de alţi Antoni şi Morari. Dar nu noi.

– Atunci cum voi şti că mi-am îndeplinit misiunea?

– Pentru că vei fi descoperit sistemul de orientare între lumi, între realităţi. Iar pentru a circula între lumi, deşi fără să ştii unde ajungi, te vei folosi de porţile naturale. Acestea există în absolut toate universurile, pot fi prezise matematic şi în general sunt deschise pe o perioadă limitată. Îţi voi da un apărat care calculează poziţia acestor porţi; tu trebuie doar să te apropii de ele suficient de mult şi vei fi absorbit, apoi transportat instantaneu în altă lume.

– Sper că aparatul e portabil, încercai eu o glumă.

– Iată-l. Profesorul îmi întinse un lănţişor de care era prins un medalion. Aparatul este încărcat electric în aşa fel încât să nimereşti întotdeauna în universuri cât mai asemănătoare, nu în vreo lume unde Pământul este plat sau oamenii au şapte capete. O să ai şi surprize, fără îndoială, dar în general aparatul o să te ajute.

Apoi se îndepărtă de mine, iar eu am deschis uşa larg.

Am N-am aşteptat simţit câteva mare clipe, lucru, după nici care o am senzaţie păşit stranie. dincolo de De prag, data încercând aceasta să nimerisem simt într-o cât cameră mai plină bine de trecerea calculatoare, dintr-o realitate dar în în alta. care nu se afla niciun om.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: