Blogurile sunt un soi de fiinte literare, care se nasc, traiesc, imbatranesc si mor. Cum se afla insa de-abia la prima generatie, inca nu stim exact cum decurge ciclul si, hai sa fim sinceri, nici macar nu ne gandim ca exista un ciclu si ca orice blog trebuie sa se termine intr-o zi. Le luam de bune, de eterne; ai putea crede ca intr-o zi Pitici Gratis n-o sa mai aiba chef sa scrie pe blog, de pilda la 89 de ani? Iti vine sa accepti ca va veni ziua in care, dupa un post pe blogul Surorilor Marx, va scrie SFARSIT?
Exista o sumedenie de bloguri celebre, cu mii de vizitatori pe zi, pe care deja le luam de bune. Mai poti concepe internetul fara blogul lui Zoso? Mai poti accepta blogosfera fara aportul lui Victor Kapra? Dar… ce se va intampla atunci cand activitatea lor va lua sfarsit? Daca, pe de o parte, autorii vor disparea sau vor gasi ceva mai interesant de facut, ce se va alege de munca lor de ani de zile? Iar daca, pe de alta parte, blogurile vor ajunge la final, ce se va intampla cu autorii lor? Ce ar fi Valentin Petcu fara zoso.ro si ce se va intampla cu blogul dupa ce Vali Petcu nu va mai scrie pe el? De fapt, ce se va intampla cu toate blogurile parasite? Vor mai fi disponibile pe net sau vor fi anulate? Ori poate vor fi continuate de dragalasul Nicolas Manafu cand va creste mare sau de Milf si Petrov Jr, asa cum Michel Verne a continuat romanul Uimitoarea aventura a misiunii Barsac inceput de faimosul sau tata? Sau, incetul cu incetul, va aparea un cimitir al blogurilor, unde copiii si nepotii nostri vor putea citi, amuzati, vechiturile scrise pe vremea cand mai existau computere desktop, telefoanele mobile erau fizice, iar internetul venea prin cablu?
Ziua in care blogurile noastre se vor inchide poate parea departe. Dar in ultima vreme am observat ca mai toate blogurile cunosc un moment critic, o clipa de cumpana, in care autorul simte ca trebuie sa aleaga intre a merge mai departe fara rasplata si a continua din principiu. Iata despre ce este vorba.
Cand iti faci blog si incepi sa scrii, euforia e mare, ai multe lucruri de spus, filme uluitoare de impartasit, proiecte literare de pus in fapt, oameni de injurat de mama. Treaba merge ca unsa, ai mereu ceva inteligent de spus, cititorii comenteaza, urci in Zelist de la initialul 30.000 la un magulitor 2.000 si, vazand ca mai ai doar un hop pana la varf, incepi sa postezi mai des, o data pe saptamana, apoi de doua ori, dupa care aproape zilnic; mai mult, descoperi metodele de crestere a rank-ului – lepse, posturi comune, linkuri etc. – si astfel treci si de granita locului 1.000, urcand spre varf fara sa poti fi oprit. Apoi nu scrii o saptamana sau vii cu un post mai banal si brusc scazi iar pe locul 5.000! Ceea ce te ambitioneaza sa te cateri la loc pe 800, unde ramasesesi, insa descoperi dureros ca, asa cum zice si proverbul din batrani, ce ai scazut pe Zelist in doua zile nu mai urci tot in doua, ci chiar si intr-o luna sau mai mult.
Acesta este momentul critic, in care iti dai seama ca toata aventura incepe sa-si piarda sensul si farmecul initial, devenind o obligatie impovaratoare. Nu mai este distractie, ci o corvoada. Nu mai scrii din placere, ci pentru rank. De fapt, scrisul insusi trece pe plan secundar si devine un pretext ca sa urci in Zelist, o sanie tot mai roasa cu care participi la cursa pentru un loc in primii 10 – dar, esti silit sa recunosti intr-o buna zi, fara sanse de izbanda. E ziua in care realizezi ca n-o sa treci niciodata de locul, sa zicem, 500, si chiar daca ajungi pe 200 sau pe 100 trebuie sa tragi ca un sclav in fiecare zi ca sa ramai acolo. Orice articol mai slab, orice perioada mai lunga fara inovatii, orice saptamana in care blogul te plictiseste si-l neglijezi inseamna ca te prabusesti instantaneu in haul unui penibil 2.500 sau 3.000.
Am vazut acest moment critic la majoritatea blogurilor bune, inclusiv la unele din blogroll-ul meu care-mi plac enorm. Deocamdata, toti au trecut de momentul asta crucial alegand sa continue, probabil fara sa stie foarte limpede de ce; eu insumi am facut la fel. Dar cine stie cum vom reactiona la a doua cumpana similara? Pentru ca mi-e teama ca unii dintre noi vom lasa balta blogul si inca nu stiu ce se va alege de ele, e prea devreme in istoria blogosferei sa stim asta.
De altfel, cred ca inca nici nu ne dam seama cu adevarat ce inseamna nou-nascuta specie literara numita blog. Ea schimba complet regulile si face ca literatura de sertar sa sufere o mutatie fundamentala, de la texte pe care nu le va vedea niciodata nimeni la scrieri diseminate in public mai rapid, mai ieftin si mai pe scara larga decat daca le-ai fi publicat pe hartie. Ce se va intampla insa cu blogurile de azi peste 5 sau 25 de ani? Sigur, ele depind si de drumul pe care il va urma tehnologia, poate in curand vor fi desuete si penibile; dar nu cred ca ideea va fi invechita, ci prezentarea. Poate peste un deceniu blogurile nu vor mai fi intreprinderi relativ izolate, ci poate oamenii – toti – vor comunica numai pe bloguri, cu streaming video al activitatilor din ziua respectiva si cu posibilitatea de product placement, cum facea fara sa stie Truman Burbank, motiv pentru care blogurile, asa cum sunt acum, vor fi atunci ridicole si primitive. Dar oricare va fi forma lor in viitor, intrebarea este: ce se va intampla cu blogurile care acum sunt in plin avant? Care va fi momentul in care autorii vor renunta la ele? Si care va fi motivul? Lipsa de interes, moartea, plictiseala, maturizarea? Oare vor putea fi vandute blogurile? Bineinteles, se pot vinde si acum, dar numai daca ai un trafic urias. Insa oare in curand vor aparea fonduri de investitii in bloguri, care vor pune un om sa scrie, sa creasca blogul in top, apoi isi vor face exit-ul, vanzandu-l unei persoane care vrea sa scrie, dar nu are chef sau timp s-o ia de la capat? Se va naste oare o bursa a blogurilor? „Indicele VON e in crestere cu 1,2%! Oferta publica primara de vanzare de obligatiuni emise de Animaloo! Indicele CTC in scadere dezastruoasa, vindeti, vindeti, vindeti toate actiunile!”
Pana se va intampla asta insa, sa ne uitam la blogurile din prezent. Creatrix renuntase intr-o vreme la blogul ei. A facut o pauza de cateva luni, in care n-a mai scris, desi cititorii continuau sa intre acolo, poate chiar sa comenteze, desi autorul nu le mai raspundea. Cu alte cuvinte, blogul continua sa traiasca, avea viata sociala, desi autorul devenise un deus otiosus. Sau blogul parasit de scriitor este un zombie, care mimeaza viata, dar e de fapt mort? Dar cand autorul se duce intr-o lume mai buna (si nu ma refer la Elvetia), blogul ce face? Poate pe viitor vor putea fi lasate prin testament copiilor sau unui prieten cu gura mare, cine stie? Dar va mai fi el blogul autorului initial sau va deveni al noului autor? Poate totusi nu va fi un zombie, ci o femeie care a divortat si s-a remaritat? Afreuda, se pare, a ales sa paraseasca lumea asta, iar ultima postare de pe blogul ei este din 17 iulie. Ultimul comentariu insa dateaza din 12 decembrie, de unde ar rezulta ca blogul traieste. Personal, este o tragedie ingrozitoare; din punct de vedere literar, nu e nicio problema: in fond, insusi Borges sustinea ca el deja nu mai citeste, ci numai reciteste.
Dar daca serverele pe care se afla blogurile noastre vor fi distruse de teroristi, eruptii solare sau poate neastamparata planeta Nibiru, le vom pierde definitiv? Nu ar fi bine sa printam de-acum blogurile, fie in volum, fie ca foileton in ziare literare? Sau poate nu e nicio pierdere? 😉
Nu cunosc raspunsurile la toate intrebarile astea, dar intrebarile in sine sunt atat de noi, incat sunt inca fierbinti si probabil trebuie sa le mai lasam in pace putin, pana vor putea fi abordate.
Filosofia mea deviata. Pardon, de viata 
trist dar foarte adevarat.la randul meu si eu am fost un nou nascut,am urcat pana la rangul la care sunt acum;undeva aproape de Marshal;.si eu am fost pe primul loc cateva luni dar si eu am dacazut.ce-i drept nu din vina mea ci din vina celor ce administreaza site-ul.asa cum stii si tu eu nu postez decat chestii grele si foarte adevarate dar nu pot sa ma pun cu cine stei ce firma de adidasi care platesc o gramada de ‘parai’ pentru reclamele lor.noi ai catalogam ca „spam’ si nu ai bagam in seama si la stergem comentariile dar asa cum stii si tu ‘banii vorbeste’
da, trist…
totusi, de ce nu te muti pe alta platforma de blogging? poate iti va fi mai bine si mai usor. nu?
Veo – cred ca e dupa cum ne vine, ca si muzica:)
Atunci, Gabe, sa speram ca va trece cat mai mult timp pana vom afla 😉
vezi tu dragul meu prieten,nu e asa usor.aici am o gramada de amici virtuali de care imi pare rau sa ai parasesc.ca sa nu mai vorbesc de anii frumosi petrecuti aici.pentru a ajunge la rangul de „general” am petrecut 4 ani pe aici.sper ca pana la sfirsitul anului sa ma ridic la rangul de „Marshal”.
Atunci inseamna ca esti cu adevarat veteran 😉
Tare.
io m-am gandit de cateva luni sa-mi printez blogu =))
Uuuuu… Pe hartie sau online? :))
hartie.
am mai vrut sa zic ceva aseara. zelistu asta – prea mult vorbesti de el, n-are absolut nici o relevanta. io l-am scos de pe blog. cata vreme n-are absolut, dar absolut nici o legatura cu valoarea posturilor, io personal ma pis pe ei!
Ovaj, eu am auzit vag de Zoso si nici nu ma prea intereseaza Zelist-ul asta de care spui tu…eu te citesc pentru ca imi place ce postezi, chiar daca poate nu sunt mereu de acord cu tine.
Oricum, in postul asta ai pus indirect o intrebare care si pe mine ma macina de ceva vreme: oare o sa dispara hartia ca suport pentru scris? o sa ramana valabila vorba aia cu ”scripta manent” si in mediul online?
Ah, bineinteles, zelistul in fond e doar o simpla vanitate, asa. Ca oricum nu castigi nimic si, vorba ta, nu ei stabilesc daca e misto blogul. Poate insa daca ajuta uneori omu’ sa fie mai rau… atunci isi face si el treaba.
Nu cred ca nu va disparea hartia – cel putin, nu in fatza online-ului. Probabil e posibil sa se renunte la ea atunci cand vom gasi un suport la fel de bun, usor si ieftin… dar mai e pana atunci. Zic si io, Milena.
Veo, eu tocmai trec printr-un moment de cumpana. Am postat azi, oare voi mai posta maine? Am doua insemnari pe luna asta, am 100 de miliarde de idei de lucruri de scris, dar n-am timp. As vrea, pentru ca e frustrant sa castig o paine din scris prostii in fiecare zi, asa ca mai compensez prin blog.
Ma mai uit pe zelist o data pe luna, din curiozitate. sunt pe 588. Si ce daca? Eu doar vreau sa-mi exprim opiniile :d Si sa comunic cu altii, cam atat. Mai ales intr-o lume in care un blog boring ca zoso e king. Sau altele. Sper sa depasesc criza 😀 Si sa nu-mi hacuiasca teroristii serverul.
Poate ca tocmai treci prin momentul critic de care ziceam. Pare sa fie un moment inevitabil si, de altfel, cred ca este si benefic; ca si cum in viata ti-ai pune intrebarea: oare sunt pe drumul cel bun, pe drumul cel rau sau pe drumul cel bun dar trebuie sa schimb cate ceva?
hei veone, ce mai faci?
long time no see.
am fost bolnavă şi de aia m-am oprit din scris. acuma sunt pe tumblr si in cateva luni reincep.
sănătate.
Imi pare rau sa aud. Sanatate multa si pofta de scris. Ca noi de citit avem pofta.
cum mor blogurile? de ciuda. ca sunt altele mai faine 😀
–-
eu imi aduc aminte la inceput cum din disperare sa am macar un post pe zi as fi scris despre orice. de exemplu, un exemplu imaginar, as fi scris despre cum intr-o dimineata mi-am luat pe mine niste chiloti rupti in cur. da’ i-am luat invers si mi-a iesit pl prin crapatura. saream 500 de pozitii cu postul asta? 😀
apoi mai bagam posturi cu snooker, f1. acum nu mai bag ca rar ma uit. de alea cu mancare nu mai zic. cum faceam un rahat cu frisca, cum era pe blog. apoi am mai tras niste lepse de alea pana m am plictisit. mai scriam despre joace, adica recenzii sa le zic, dar e greu. daca nu scriu dupa ce m am jucat in maxim o saptamana, uit ce vroiam sa scriu. ca am inceput de alzheimer
ultima data mi am luat notite, la ac2, si am pierdut notitele. nu mai tin minte bine jocul acum. despre carti nu zic nimic. ce as putea sa zic? ce marca de creoiane colorate folosesc la ele?
acum atat de rar intru pe blog, ca ma si mir cand gasesc cate un comentariu nou. il gasesc cam dupa o luna. cam atata imi ia pana sa mi amintesc de unde pot vedea noile comentarii 😀
daca ma uit la statistici la mine zici ca as vedea ecranul unui aparat de ala de afiseaza cum se zbenguie inima. folosit la morga. fara curent. pana si de disperatii care cautau cum sa bage masini in nfs am scapat. ca dupa un an si ceva am zis sa le caut un link, daca ei nu stiu engleza.
da mi e mai bine asa. scriu cand vreau si ce vreau, fara sa ma gandesc la rankuri, la cum sa l fac sa l placa lumea, la plm
acum la final, ca ziceai ceva de viitorul lor, mie imi place sa (fabulez putin) dau export la blog si sa-l copiez pe o discheta de 5¼-inch. pe care o ingrop undeva in apropiere. numai asa de ciuda, ca sa-i dau putin peste cap pe arheologii din viitor.
Asta cu discheta e de film! :))
Da, e misto cand scapi de obsesia rankului si scrii doar ca sa te distrezi, sa-ti versi nervii sau ca asa vrea pana ta. Da’ e oarece drum pana acolo…
Multumesc pentru un raspuns atat de incapator.
Apropo, de cand ai blogul?
din septembrie 2008. sunt tanar. in perioada aia intram des pe blogul lui andy vasilescu, si mi s-a pus pata si mi-am facut si eu
Multa dreptate pe aici. Semnalul de alarma trebuie tras atunci cand pasiunea dispare , scriem „doar” pentru efemera celebritate. la naiba cu celebritatea si rank-ul Zelist ! Traiasca calitatea si pasionatii. S’apoi , clasamentele astea „zelistice” sunt construite pe criterii ce nu promoveaza caliatea cu tot dinadinsul , ci cantitatea !
Da, da, ne lasam prinsi in capcana cam usor 😉 Totusi, cred ca vanitatea e un sentiment uman firesc ;))
Ferice de cei care isi dau seama si revin la starea initiala !
Asa e… da’ crezi ca vom putea sta prea mult fara sa postam ceva?!
Pai in mod cert nu , ca ne crapa capu’ de idei (;-) – atata vreme cat scrierea e talentata si cu continut , nu’i bai. dar sa scrii doar pentru rank .. NU
Întrebările astea nu-s noi deloc. Blogul fiind un simplu suport literar, va dispărea fix atunci când rămâne autorul fără inspiraţie sau îşi găseşte un suport mai bun.
Chiar m-aş bucura să rămână internetul fără blogul lui Zoso. Şi al lui Arhi. Nici de blogul lui Ciutacu nu mi-ar părea rău, pentru că nu am reuşit să-l citesc. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, cred că nu sunt 20 de bloguri bune în toată blogosfera românească. Nu, nu 100, nu 1000, despre ce vorbim aici? Poate sunt 1000 de bloguri acceptabile, dar foarte puţine cărora să le chiar duci dorul.
Un blog nu-l poţi vinde, fiind el impregnat cu autorul lui. Cine ar mai citi Tomata Cu Scufiţă dacă n-ar fi Andreea Ursu în spatele tastelor? În schimb, da, autorii pot să dispară, vezi numa’ cazul deja celebru al lui Bogdan Constantinescu (a.k.a. DeMaio) care a trecut prin nenumărate mutări de domeniu.
Apropo de chestiunea tehnică (arsul serverelor), cine nu-şi ţine backup stă pe o bombă cu ceas. Fie doar şi pentru că se poate întâmpla un accident tehnologic sau unul uman (e.g. hackeri).
Mă rog, sunt multe de spus …
Pingback: Moartea printre bloguri
servus…
as zice ca Zelistul nu trebuie si nu poate fi o mtivatie in existenta unui blog. ba ar fi chiar trist sa fie asa. recomand inlaturarea widgetului Ze pentru a constata ca blogul poate trai mai departesi mult mai linistit si asa.
In schimb as cerceta ca posibila cauza a mortii unui blog, daca nu a caderii in desuetitudine a insusi bloggingului (caruia i s-a cam dus epoca de aur in Ro!) in facebook si in facilul acestuia.
cele bune!
Foarte buna observatia cu FB care detroneaza blogul, desi sunt convins ca nu-l detroneaza propriu-zis, ci il completeaza, trecand insa in prim-plan.
Nu este exclus ca in viitor FB sa-si faca si platforma de blogging si, cum ziceam mai sus, peste n ani oamenii sa nu mai comunice – pe mess, FB sau chiar la telefon -, ci pe blog.
Pingback: Dispar bloggerii! « Filosofia mea deviata. Pardon, de viata