In materie de film romanesc, iata o mizerie trista (goliciune prosteasca, nonteme, gandire batranicioasa, scarbosenii pentru critici decrepiti cu frustrari neimplinite inca din anii ’60, de cand faceau laba la minijupe si se excitau debil la Monica Vitti si Vanessa Redgrave dar sustineau ca apreciaza naratiunea la Antonioni) si un triumf absolut (umor, curaj, spirit critic, atitudine civica) (aici e doar o poza, clipul circula pe net). Va las, eu am treaba, tocmai le scriu la Berlin sa-i ia premiul duduii nasoale cu breton si sa-l dea eroului de pe santier si le voi prezenta si motivele:
Lucruri intelese gresit despre „Nu ma atinge-ma”:
1. Nu e film. E film experimental. Daca nu ai inteles inca diferenta dintre film si film experimental, o poti simti cel mai bine cumparandu-ti bilet de avion pentru New York si urcandu-te intr-un simulator de zbor asteptand sa ajungi la destinatie.
2. Nu e film pentru public, e o filmare facuta pe reteta fixa (sex, scarbosenii, goliciune gratuita, teme incomode daca ai peste 85 de ani si ai trait in pestera, nonnaratiune, refuzul spectaculosului, cadre lungi, actrite zbarcite) destinata obtinerii unui premiu. Nu ajuta cinematografia romaneasca, ci dimpotriva, ne arata depasiti si ridicoli.
3. Nu e film romanesc. Doar regizoarea e romanca. Actorii sunt straini, e facut de straini, nu e vorbit in romana.
4. Nu e scandalos pentru ca e vorba despre sex sau ca are goliciune. Il considera cineva desantat, gratuit sau obsedat pe Goya ca a pictat-o pe Maja desnuda? Nu, pentru ca nu si-a intitulat tabloul „Zdreanta de Maja in pizda goala” si nici nu a pictat-o la 80 de ani, eventual cacandu-se.
Filosofia mea deviata. Pardon, de viata 